Experimentul
SMC
Indiferenta
? Nepasarea ? Dezinteres ?
La inceputul lunii August am fost trimisa /
trimisi sa facem cura de chimioterapie la Spitalul Militar Central (SMC).
Sectia de oncologie a Spitalulului Elias avea sa se inchida pentru 2 saptamani.
Dna dr Nitipir de la Spitalul Elias s a asigurat ca toti pacientii care au
nevoie de chimioterapie in aceste 2 saptamani vor face cura dar la alte
spitale. Ii multumesc Dnei Doctor pentru grija pe care o poarta pacientilor si
mi as dorii ca macar jumatate din medicii oncologi din Romania sa fie atat de
interesati de starea fizica cat si psihica a pacientilor. Sa le fie mai mult
prieten decat medic, sa le fie intotdeaua aproape.
Am mers de
dimineata pentru ca nu stiam care este protocolul spitalulului militar .
Dupa ce am asteptat aproape trei sferturi de ora ,
mi s a comunucat de catre dna dr Sfetcu ca s a terminat programul de consuultatii.
(era ora 09:40, iar programul se termina la 09:30) Se pare ca nu a contat ca
asteptam de ceva vreme. Am fost nevoita sa fac cale intoarsa chiar daca m a
durea spatele din cauza metastazelor si bineinteles sa urmezacelasi drum a doua
zi cu speranta ca voi fi primita. Bineinteles ca a doua zi nu s a mai respectat
programul de consultatii (pana la 09:30) deoarece erau foarte multi pacienti si
se pare ca nu a mai putut sa i trimita acasa. Intr un final am reusit sa intru
la consultatie si sa fac demersurile pregatitoare curei chimo, dar m am simtit
ca intr un lagar de concentrare. Trebuia sa vin la premedicatie dar datorita
faptului ca nu m a simteam bine am rugat o pe dna dr Sfetcu sa fie de acord ca
sa mi faca medicatia o prietena care are serviciu de ingrijire la domiciliu, am
mentionat ca am mai facut asa si in timpul curelor de la spitalul Elias. A fost de acord.
Mi s a adus la cunostinta ca daca nu cumpar eu perfuzur, un anumit tip de
perfuzor, nu mi se va face cura, deoarece in SMC nu exista acest tip de
perfuzor. Bineintels ca a trebuit sa fac turul farmaciilor din Bucuresti, si intr un final sa obtin acest perfuzor. In
dimineata curei am fost certata ca nu am venit la premedicatie cu toate ca cu
o zi inainte stabilisem altceva. –
Locuiti pe Calea Grivitei « foarte aproape de spital, trebuia sa veniti la
premedicatie – mi s a adresat dna dr oncolog Sfetcu. Rspunsul meu a venit la fel de taios si
impersonal ca al doctorului. Locuiesc la periferie si am in grija o bunica
bolnava de Altzaimar. Totodata mi e greu sa ma deplasez din 4 in 4 ore la spital pentru
premedicatie. E foarte mult de mers pe jos iar eu nu pot din cauza durerilor de
spate provocate de metastaze. » In sfarsit, dupa indelungi asteptari
am ajuns la momentul curei. Trebuia sa mi se administreze doua tipuri de
medicamente Avastin (dureaza 1/30 ore perfuzia) si Paclitaxel (dureaza 3 ore/perfuzia ). Acest tratament la spitalul Elias se
face cu o zi de hidratare inainte, apoi Avastinul + hidratare, urmatoarea zi
Paclitaxelul + hidratare, si ultima zi hidratare. Toate astea pentru a micsora
starea de rau produsa de medicamente si a oferii pacientului atat un confort
psihic cat si fizic cat mai optim. La SMC acest tratament mi s a administrat
intr o zi, respectiv in 3 ore cu o singura punga de hidratare intre. Acest
tratament de fapt se face in toate spitalele din Romania, mai putin la spitalul Elias
unde isi desfasoara activitatea dna dr oncolog Nitipir, care se ingrijeste de noi mult
mai mult decat o fac alti doctori oncologi,se ingrijeste de noi ca de propria familie. Se gadeste ca avem nevoie de aceasta
hidratare ca sa putem lupta cu boala, ca sa nu ne fie rau si sa atenueze
reactiile adverse ale medicamentelor. Tratamentul cu Paclitaxel se face sub
supraveghere medicala si cuplat la oxigen. Ceea ce nu s a intamplat la SMC. Reactiile
Paclitaxelului sunt soc anafilactic (la spitalul Elias ti se aduce o data cu
medicamentul si atidotul pentru cazul in care faci soc anafilactic si esti
supravegheat permanent, si totodata cuplat la oxigen) Multumesc lui Dumnezeu ca
nu am patit nimic deoarece pana ar fi venit asistenta sa mi acorde ajutor eu as
fi fost in lumea celor drepti. Spun asta deoarece asistentele erau in intr un
corp separat de sectia ambulator unde faceam noi tratamentul.
Am plecat ametita de la spital si un pic speriata
deoarece in ultimile 10 luni in care am tot facut chimioterapie nu mi s au
administrat ambele medicamente in aceasi zi si fara hidratarea necesara. La
numai 2 zile de la tratament au inceput problemele. Migrene infioratoare,
oboseala, ameteala, stare de lesin, greata, mi s au umflat talpile si nu am mai
putut sa merg. La o saptamana dupa aceasta mi s au spart basicile (mie greu sa
le spun asa deoarece talpile mele erau care vie, iar din rani curgea o
substanta laptoasa. Pe corp si fata mi au aparut o sumedenie de bube,. Mi au
crapat mainile si pe palme mi au aparut rani ca si cand as fi sapat un sant cu
mainile goale. Au trecut aproape 3 saptamani de laincident si inca nu pot sa
merg datorita ranilor din talpi si apuc cu greu obiecte din cauza ranilor de la
maini. Si asta nu este tot. Am facut
candidoza severa. Mi au fost afectate : cavitataea bucala, caile respuratorii cat si corzile
vocale cat si colturile gurii (rana deschisa) Aveam capul umflat la propriu,
hemoragii nazale si bucale.Mi au cazut genele si parul, din nou, ceea ce nu este normal pentru ca fac acest
tratament de foarte mult timp si atat genele cat si parul isi revenisera la
normal. De dureri nu mai vorbesc. A fost pentru prima oara in viata mea cand am
plans non stop si ma gandeam ca daca ar trebui sa trec in fiecare saptamana
prin asta (fac chimioterapie 3 saptamani din 4 / luna) mi as pune capat zilelor
inainte sa ma infranga boala.
Revenind la spitalul Elias pentru urmatoarea cura
atat asistentele cat si dna dr s au speriat. Nu numai semnele de pe fata si
corpu lmeu aratau trauma provocata de tratamentu administrat de cei de la SMC cat
si analizele care erau dezastruoase. De atunci ma lupt cu starea de rau de care
nu reusesc sa scap. Bineinteles ca am revenit la curele cu hidratare si la tratamentul
facut cu drag si profesionaliism de cei de la spitalul Elias. Nu sunt singura
care a suferit in urma tratamentului facut la SMC. Majoritataea pacientilor
care au facut cura in aceeasi perioada cu mine au trecut prin stari similare,
unii chiar mai rau, ajungand la urgenta.
Paradoxal este faptul ca dna dr Nitipir a mai
colaborat cu SMC si nu au fost probleme. Singura diferenta este medicul. Da,medicul. De data aceasta a fost facut tratamentul sub « supravegherea dna dr oncolog Sfetcu
« si s au intamplat atatea grozavii, iar inainte tratamentul a fost
administrat sub supraveghetrea dl dr oncolog Danaila si nici un pacient nu a
avut de suferit.
In surt timp implinesc un an de cand merg la spitalul
Elias la chimioterapie si radioterapie., iar pentru mine personalul de aici e
mai mult decat o familie. Nu am intalnit si nu cred ca voi mai intalni oameni
atat de speciali, devotati, profesionisti. Poate pare ciudat dar merg cu drag
la spital deoarece stiu ca sunt inconjurata de grija si dragoste de oameni, nu indiferenta si dezinteres.
Cand am fost trimisi la SMC dna dr Nitipir a avut
cele mai bune intentii vis-à-vis de noi, pacientii, si este dureros ca altii
medici nu ne trateaza cu acelasi respect si implicare. Este foarte important sa
ti pese de pacienti, nu sa i faci cura si asta e. Supravietuieste bine, moare bine.
Concluzia la care am ajuns este ca la SMC cineva a
gresit. Dar cine ?Asistenta ? Doctorul ? Din nefericire nu voi
/vom afla niciodata.
Va doresc tuturor, care traiti aceasta aventura, sa fiti puternici si sa iesiti invingatori.